glosa (cuv. sp., < lat. glossa „explicație, comentariu, interpretare”) 1. În arta poetică a însemnat inițial „parafrază”, apoi termenul a fost aplicat unei creații poetice ale cărei strofe reiau fiecare, în final, un text determinat, ca pe un fel de refren, sau se sfârșesc fiecare cu unul din versurile – expuse succesiv – ale unui program dat. G. este frecvent întâlnită în teatrul clasic sp. 2. În muzică a fost dezvoltat sensul de „parafrază”; g. era fie o compoziție similară cu tiento* (sau ricercarul*), la vihueliștii* și organiștii sp. din sec. 16, fie se referea la ornamentarea unei piese muzicale plurivocale și la dezvoltarea instr. a acesteia, fie însemna doar variație (1 – 2) (ex. în vechile cărți spaniole de vihuela* și orgă* la Diego Ortiz, Venegas de Henestrosa, Antonio de Cabenzón, autor al unor cunoscute Glosas sobre el canto del caballero).