glie (glii), s. f. – 1. Pămînt, ogor. – 2. Pămînt, cîmp. Sl., din aceeași familie cu clisă; însă etimonul exact nu a fost încă identificat; cf. slov. glie „cocă, pap”, rut, rus. glej „lut, argilă” (DAR). Cel de al doilea sens este pur literar. După Körting 4166 și Tiktin, urmați de REW 3782, din lat. gleba, încrucișat cu rut. gliba.