GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor emise de om; facultatea de a emite sunete; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a striga; fig. a exprima. A ridica glasul = a vorbi cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj. A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai avea ce răspunde. ♦ Murmur, vuiet (al unei mulțimi). ♦ Ciripit; cînțecul păsărilor. ♦ Strigăt (al diverselor animale). 2. Fig. Zgomot produs de vînt, de apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un corp sonor. 3. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cîntarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri fundamentale după care se execută cîntările bisericești. – Slav (v. sl. glasŭ).