3 definiții pentru gint


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

gint sn [At: COD. VOR. 30/17 / Pl: (înv) ~ure / E: lat gens, gentis, cf dubletul gintă] (Iuz) 1 Neam. 2 Popor.

gint adj. m. (lat. génitus, născut, rudă cu gens, ginte). Vechĭ. Născut. Singur gint, unic născut. S. n., pl. urĭ. Ginte, neam, popor.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

gint (gínturi), s. n. – (Înv.) Rasă, neam, națiune. – Mr. g’intă. Lat. gens (Pușcariu 722; Candrea-Dens., 747; REW 3735; DAR), cf. it., sp. gente, fr. gent. Este dublet al lui gintă, s. f. (rasă), latinism din sec. XIX, astăzi puțin folosit.

Intrare: gint
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gint
  • gintul
  • gintu‑
plural
  • ginturi
  • ginturile
genitiv-dativ singular
  • gint
  • gintului
plural
  • ginturi
  • ginturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)