3 definiții pentru gint
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
gint sn [At: COD. VOR. 30/17 / Pl: (înv) ~ure / E: lat gens, gentis, cf dubletul gintă] (Iuz) 1 Neam. 2 Popor.
gint adj. m. (lat. génitus, născut, rudă cu gens, ginte). Vechĭ. Născut. Singur gint, unic născut. S. n., pl. urĭ. Ginte, neam, popor.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
gint (gínturi), s. n. – (Înv.) Rasă, neam, națiune. – Mr. g’intă. Lat. gens (Pușcariu 722; Candrea-Dens., 747; REW 3735; DAR), cf. it., sp. gente, fr. gent. Este dublet al lui gintă, s. f. (rasă), latinism din sec. XIX, astăzi puțin folosit.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: gint
gint substantiv neutru
| substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)