A GHIORȚĂI pers. 3 ghiorțăie 1. tranz. pop. fam. (lichide) A înghiți cu lăcomie, producând un sunet caracteristic; a bea cu înghițituri mari, făcând „ghiorț-ghiorț”. 2. intranz. pop. fam. (despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, provocat de mișcarea gazelor în interior; a face „ghiorț-ghiorț”; a chiorăi. /ghiorț + suf. ~ăi