Genoveva De proveniență apuseană, modern dar puțin folosit, Genovéva își justifică prezența în inventarul prenumelor românești actuale prin influența onomasticii literare. Diferitele forme sub care circulă numele în Occident (germ. Genovefa, it. Genoveffa etc.) au la bază o formă tîrzie latinizată Genovefa, a cărei etimologie este încă nesigură (specialiștii sînt de acord în ceea ce privește originea germanică și faptul că inițial era un compus). Una dintre ipotezele emise consideră că elementul secundar – vefa ar reprezenta germanicul wifa „femeie, soție” (engl. wife, germ. Weib) iar prima parte ar corespunde celticului *geno „neam” (din aceeași familie cu lat. genus și gr. genos). Conform acestei interpretări, semnificația „femeie de neam” ar permite încadrarea lui Genoveva într-o serie de nume personale, care inițial se refereau la originea nobilă a purtătorului (→ Eugen, Ghenadie etc.). De o frumoasă tradiție se bucură Geneviève în Franța, unde o sfîntă cu acest nume (moartă în anul 502) este considerată patroană a Parisului. Deși numele este calendaristic în apus, frecvența și răspîndirea sa actuală (în perioada modernă a intrat și în maghiară, bulgară, rusă etc.) sînt legate mai mult de faima și popularitatea de care s-a bucurat legenda germanică medievală a Genovevei de Brabant, alcătuită prin sec. 15 și cunoscută prin numeroase elaborări populare sau culte. Povestea soției nevinovate, victimă a calomniei și răzbunării, a circulat și în Țările Române încă de la sfîrșitul sec. 17. Dintre prelucrările legendei germane trebuie menționată realizarea modernă a lui Tieck și Hebbel; din literatura noastră prelucrarea lui Mihail Sadoveanu, Măria sa puiul pădurii.