Definiția cu ID-ul 902260:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÁZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește la sine pe cineva dîndu-i adăpost; amfitrion. Ion, ca gazdă, se gîndește tot la lucruri bune. SP. POPESCU, M. G. 85. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. ISPIRESCU, L. 278. Ie un pahar și-l întinde gazdei. CREANGĂ, A. 97. ◊ (Metaforic) Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi: «O, priviți-i cum visează Visul codrului de fagi!». EMINESCU, O. I 101. ♦ Persoană care ține pe cineva cu chirie (și cu întreținere plătită). De gazdă n-avea nevoie. Copilul putea merge la școală în fiecare dimineață. REBREANU, I. 52. ◊ Gazdă de hoți = persoană care adăpostește pe hoți și vinde obiectele furate. 2. Locuință provizorie (la un particular), ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. De n-ai gazdă în sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. Trebuie să vie în gazdă la mine. CARAGIALE, O. VII 21. Nu știu cum să fac ca să găsesc gazda nepotului meu. ALECSANDRI, T. I 81. ◊ Expr. A trage în (sau la) gazdă (la cineva) = a rămîne la cineva pentru un timp limitat; a mînea. Daca sosi, trase la gazdă la un om. ISPIRESCU, L. 278. Du-te de trage în gazdă la dînsa și fă-te că ești un drumeț străin. CREANGĂ, P. 170. Trebuia să tragi la gazdă, cînd era încă soarele de-o suliță sus pe cer. GHICA, S. A. 41. A primi (pe cineva) în gazdă = a oferi (cuiva) locuință, a adăposti (pe cineva) gratis sau cu plată. În cale dete preste un centaur, carele îl primi în gazdă. ISPIRESCU, U. 38. Cum, adicătele! nu trebuie să știu și eu ce pramatie de călător primesc noaptea-n gazdă? CARAGIALE, P. 54. Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva? am zis cătră bătrînul pădurar ce ne primise în gazdă. NEGRUZZI, S. I 245. A (se) așeza în gazdă (la cineva) = a(-și) găsi locuință (la cineva). Ajungînd acolo toamna tîrziu, m-am așezat în gazdă la Pavel ciubotariul. CREANGĂ, A. 81. Ne-a așezat bunicul în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca. id. ib. 25. A da (pe cineva) la gazdă = a găsi (cuiva) locuință. Dați pe Petre la gazdă undeva. PĂSCULESCU, L. P. 220. A lua (sau a ține pe cineva) în gazdă = a primi (pe cineva) în locuință, ca chiriaș. 3. (Transilv.) Țăran bogat care exploatează munca țărănimii sărace; chiabur, bogătan. Mult mă mustră gazdele Că le-am furat eu vacile. ȘEZ. VII 167. ◊ Loc. adj. De gazdă (mare) = din părinți chiaburi, din oameni bogați; bogat. Am tot zorit să-l însurăm. Găsisem una mai de gazdă. COȘBUC, P. I 240. Fata de gazdă mare Tot cu mîna la parale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438. ♦ Stăpîn, proprietar. Gazda fîntînii făcuse chiar un ospăț. RETEGANUL, P. II 46. Vie gazda boilor, Că ști rîndul buzelor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405.