Definiția cu ID-ul 902243:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adîncitură într-un corp, ivită de la sine (v. ruptură, spărtură) sau făcută de om, cu scopuri determinate; cavitate, (Mold.) bortă. Cu greu și dureri Am ajuns miner Și umblam și eu Cu tătîne-meu Prin găuri de munte, Prin pimnițe crunte. DEȘLIU, M. 51. Se uită la fereastra din față: același gol căscat ca o gaură în întunericul odăii. VLAHUȚĂ, O. A. III 78. Bagă degetul în gaura inelului. ISPIRESCU, L. 26. Fluierul cu șase găuri Bine zice! TEODORESCU, P. P. 255. ◊ Gaura cheii (sau, rar, a clanței) = gaura prin care se bagă cheia în ușă. În fund, din gaura unei chei, izvora o ață de lumină. SADOVEANU, O. I 434. Ieșii repede, apoi mă uitai prin gaura clanței. DEMETRESCU, O. 98. Gaură de șarpe = loc ferit, servind ca ascunzătoare. Să-l aducă... chiar din gaură de șarpe. ISPIRESCU, L. 84. ◊ Expr. Doară nu s-o face gaură în cer = n-are să fie cine știe ce pagubă, n-are să se întîmple nici un rău. În vremurile astea grele se mai cîrpește omul cu cîte-o economie, că n-o să se facă gaură în cer fiindcă un creștin merge gratis cu trenul. REBREANU, R. I 12. Doară nu s-o face gaură în cer, d-om intra! ISPIRESCU, L. 50. A astupa o gaură (sau găuri) v. astupa.Fig. Încăpere proastă, locuință sărăcăcioasă. Să te ducă în bătăi la secție și să te vîre-n vreo gaură mucegăită. SLAVICI, O. I 367.