Definiția cu ID-ul 901973:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÁLEȘ, -Ă, galeși, -e, adj. (Despre ochi sau privire, rar despre glas; p. ext. despre persoane) 1. Drăgăstos, cald, duios. Veni zîmbitoare spre Radu, sorbindu-l cu ochii ei mari, înduioșați și galeși. VLAHUȚĂ, O. A. 124. E sfios ca și copiii, Dar zîmbirea-i e vicleană; Dară galeși îi sînt ochii, Ca și ochii de vădană. EMINESCU, O. I 109. Zicînd aceste cuvinte, ea mi-a aruncat o căutătură lungă și galeșă, care m-a străpuns. ALECSANDRI, T. 1302. ◊ (Adverbial) Ai luat-o de mijloc și te uitai la ea așa galeș. CARAGIALE, O. III 34. (Metaforic) Iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei și se uita galeș la dînsul. ISPIRESCU, L. 34. O porumbiță... gunguni galeș în limba ei cea păsărească. ODOBESCU, S. III 199. 2. Melancolic, trist. De la o vreme, Veronica era tot galeșă și visătoare. GALACTION, O. I 318. Ce te uiți cu ochii galeși la copacii triști și goi Și oftezi, dînd pas gîndirii să mai lunece-napoi? VLAHUȚĂ, O. A. 34. Ridică... drăgălașii ei ochi albaștri muiați într-o rouă de lacrimi și, cu glas obidit și galeș, îi răspunse... ODOBESCU, S. I 129. ◊ (Metaforic) Era o zi galeșă de sfîrșit de septembrie. GALACTION, O. I 98. – Variantă: gáliș, -ă (CREANGĂ, P. 116) adj.