gârlan¹ sn [At: LB / V: ~rtl~, (reg) gărtl~, ~rcl~, ~rclean, ~rcleanț, ~rclanț, (înv) gărchian / Pl: ~uri și ~e / E: nct] (Reg) Gâtlej.

gârlan², ~ă a [At: N. REV. R. (1910), 86 / Pl: ~i, ~e / E: gârlă + -an] (Pop; d. copii) Fără căpătâi, care stă toată ziua la gârlă, la scăldat sau pe drumuri.

gărchian sn vz gârlan

gărtlan sn vz gârlan¹

gârclan sn vz gârlan¹

gârclanț sn vz gârlan¹

gârclean sn vz gârlan¹

gârcleanț sn vz gârlan¹

gârtlan sn vz gârlan¹

gîrlán, -ă adj. (d. gîtlan, ca cloporniță, părlăgele, povirla îld. -tniță, pătl-, -dlă. Cp. și cu bg. gŭrlo, gît, și gŭrlen, guturaĭ). Munt. vest. Gîtlan, cu gît.

gîtlán, -ă adj. (îld. *gîltan. V. gît). Om cu gîtu gros. Se zice și despre o varietate de prune cu vîrfu ca un gît, ca perele (bardace): prune gîtlane, prunĭ gîtlanĭ. – Și gîrlan: prune gîrlane (Munt. vest). Și gîtlănos: prune gîtlănoase (Munt. est).

gîrlan (-ne), s. n. – Gît, gîtlej. Sl. grŭlo „gît”, cf. gîrlă și bg. gortan, tc. girtlak. Der. din rom. ca în burlan. Rezultatul s-a încrucișat cu *gut, din lat. guttura, rezultînd pe de o parte gît, și pe de altă parte var. gîrtlan, gîrclan (cf. bg. grăklian, sb. grtljan, grkljan), gîtlan, gîltan, gîrtan, etc. – Der. gîrtan, s. m. (bădăran); gîtlănos, adj. (cu gîtul lung; varietate de prune); gîtlan, s. m. (stîrc). Gîtlej, s. n. (gîtlej), pare a fi rezultat al unei schimbări de suf. (după Scriban, de la un sl. *glŭtežŭ); la gîrtan se poate să fi intervenit o încrucișare cu tc. gerdan „gît”, cf. gherdan, fără ca această ipoteză să fie necesară.

gârlan, -ă, gârlani, -e, adj. (pop.) haimana, fără căpătâi.

GÎRLAN s. n. (Trans. SV) Gîtlej. Gîrlanul meu cel preabun ... cîntări și hori fetelor în șezători. OG, 390. Etimologie: cf. sl. grŭlo. Cf. g î r ta n, g u ș ă, g u ș t e r.