gârtan [At: CANTEMIR, HR. 19/16 / V: (reg) ~tean / Pl: ~e sn, ~i sm / E: vsl гъртанъ] 1 sn (Îvr) Gâtlej. 2 sm (Pop; pex) Persoană robustă, cu gâtul gros. 3 sm (Pop) Țăran necioplit.

gârtean sn, sm vz gârtan

gîrtán, -ă și gîrtomán, -că m. (rudă cu vsl. grŭtanŭ, gîtlej, și cu a gîrtoni). Munt. vest. Mojic, țopîrlan. V. ĭortoman.

gârtan, -ă, gârtani, -e, adj. (reg.) bădăran, mojic, gârtoman.

GÎRTAN s.n. (Mold., Ban., Criș.) Gîtlej. A: Prin glasul fără articule din piept și din gîrtan aceasta îi clocoti. CANTEMIR, IST.; cf. CANTEMIR, HR. C: În matca focului nestins și în gîrtiianul balaurului. C 1692, 510^r. Gerkyán. Guttur. AC, 340; cf. C 1692, 514^v. Variante: gîrchian (AC, 340), gîrtiian (C 1692, 510^r, 514^v. Etimologie: sl. gŭrtanĭ. Cf. g î r I a n, g u ș ă, g u ș t e r.