GHICITOR, Mold. Tr.-Carp. GÎCITOR, -TOARE I. adj. verb. GHICI. Care ghicește. II. sm. f. Persoană care pretinde că știe să prezică viitorul, să ghicească taine, fapte ascunse, etc., cu ghiocul, cu bobii, cu cărțile, etc.: acela e bun ghicitor carele ghicește mai ’nainte de ce i se întîmplă lucrul (ISP.). III. GHICITOARE sf. 1 Definițiunea unui lucru, sau întrebare pusă altuia în termeni obscuri, greu de priceput, și pe care acesta urmează s’o ghicească; cimilitură, enigmă ¶ 2 🌿 = BRÎNDUȘĂ-DE-TOțAMNĂ: adună ghicitori de pe coaste și albăstrește cu ele de minune ouăle (LUNG.).

ghicitór, -oáre adj. și s. Vest. Care ghicește (de obiceĭ, Țigancele-s ghicitoare). – În est gî-.

ghicitor s. m., pl. ghicitori