fățui vt [At: ODOBESCU, S. II, 513 / V: fețui / Pzi: ~esc, fățui / E: față + -ui] 1 A netezi suprafața unui obiect. 2 A lustrui suprafața unui obiect. 3 A polei. 4 (Pgn) A da un aspect frumos (suprafeței) unui lucru. 5 (Pfm; fig) A pălmui. 6 (Pfm; fig) A bate (peste față) pe cineva. 7 (Reg; fig) A lucra în grabă, superficial. 8 (Spc) A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție. 9 (Tăb) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit.