FĂRÎMĂTURĂ, fărîmături, s. f. (Mold.; de obicei la pl.) Fărîmă (mai ales de pîine). V. firimitură. (Atestat în forma regională fărmătură) Șchiopul-cu-barba-cît-cot au și înghițit-o îndată și au cerut să-i mai deie, zicînd că cu fărmătura asta de carne numai i s-au zgîndărit foamea. SBIERA, P. 83. Ce să vadă? Bietele nurori jeleau pe soacră-sa... Pene împrăștiete pe jos, fărmături, blide aruncate în toate părțile. CREANGĂ, P. 11. Vedeți această văduvă... cu deznădejdea în inimă. Încungiurată de șepte copii ce plîng de foame, îmbrîncită de la ușa bogatului unde nu i se dete voie a împărți nici fărmăturile cu cînii lui. NEGRUZZI, S. I 253. – Variante: (regional) fărmătură, fărmături, fărîmitură, fărîmituri, s. f.