FĂGADĂ s. f. (Mold.) 1. Primire, acceptare. Dînd făgadă rugătoriului. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680). 2. Promisiune. Și-mi făgădui acolo făgadă. DP, 19^v. Au căutat moscali lor a cere pace ... cu făgadă că vor face toate cererile turcilor. AXINTE URICARIUL ; cf. DOSOFTEI, PS ; CD 1698, 26^v; CANTEMIR, IST.; VP, 60^r. Etimologie: făgădui. Vezi și făgădui, făgăduială. Cf. f ă g ă d a ș, f ă g ă d u i a l ă, j u r u i n ț ă, j u r u i r e, j u r u i t ă.