făcătură, făcături, s.f. – (mag.) Fermecătură, vrajă; boboană, măietură: „Se presupune că, în trecut, cuvântul «descântec» avea un sens mai restrâns, existând și antonimul său «încântec» (făcătură, fermecătură, vrajă ș.a.)”; „Desemna efectuarea propriu-zisă a practicii magice cu sensul de a modifica o stare de lucruri dată” (Acta Musei, 2002: 155). – Din face (< lat. facere) + suf. -ătură (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).