FÎSTÎCI, fîstîcesc, vb. IV. Refl. (Familiar) A-și pierde cumpătul în fața unei întîmplări neașteptate; a se intimida, a se zăpăci. Se ameți și se fîstîci, cînd se văzu înconjurat de o mulțime de lume, și-l asurzise zgomotul ce se făcea în acel oraș. ISPIRESCU, L. 136. Găinăreasa... își aruncă ochii asupră-i cu o căutătură așa de mîngîioasă și așa de plină de dragoste... încît feciorul de împărat se fîstîci oarecum, dară își ținu firea. id. ib. 185.