Definiția cu ID-ul 901813:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect de metal alcătuit dintr-un mîner și doi, trei sau patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mîncarea la gură. Înfipse furculița în pieptul puiului și spintecă frageda carne albă. C. PETRESCU, S. 149. Cuțite, furculițe pe masă înșirînd... NEGRUZZI, S. II 203. ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = a) (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decît mijlocul. Cu barba în furculiță și favorite frumoase. CREANGĂ, A. 85. Barba-i deveni lățoasă și-n furculițe, ca două bărbi de țap. EMINESCU, N. 56; b) (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare din cele două piese curbate, încrucișate la unul din capete prin care e fixată inima carului de podul osiei de dinapoi pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. – Pl. și: furculiți (IBRĂILEANU, A. 80, ALECSANDRI, T. 9).