furcel sm [At: PAMFILE, I. C. 265 / Pl: ~ei / E: ctm fuscel și furcă] (Pop) Fuscel (1).

furcél m., pl. eĭ (din fușcel supt infl. luĭ furcă). Est. Fuștel (la stativă).

FURCER, ‼FURCEL sn. Olten. Băn. Trans. 🚜 Furcă lungă de fier, cu două coarne.

fuștél m., pl. eĭ (lat. fûstellus, dim. d. fûstis, fuste. De aicĭ vine ung. fustely). Par maĭ mic. Cotor de ceapă (acela care poartă semințele). Spetează, treaptă de scară mobilă. Traversă la scoarța (laturea) căruțeĭ. Bețișor care separă ițele la stativă (numită și furcel). – Și fușcel m., și fușteĭ, n., pl. eĭe.