fund, funduri, s. n. – 1. Groapă, adâncime. 2. Planșetă de lemn pe care se pun oalele ce se iau de pe foc. ♦ (top.) La Fundoaia, mlaștini situate în Munții Lăpușului, la o altitudine de 970 – 1.050 m, pe Valea Sasului (Timur, 2007: 34). – Lat. fundus „fund, temelie” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).