fulgurație sf [At: EMINESCU, N. 106 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr fulguration, lat fulguratio, -onis] 1 Iluminație bruscă a cerului neînsoțită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile înalte ale atmosferei. 2 (Med; îs) ~ electrică Metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scântei electrice de înaltă frecvență.