FUGĂ¹ s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amînare. În fuga calului (sau cailor) = în galop. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A ține numai o fugă = a alerga într-una, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cît poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial, în forma fugă) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrîngere sau de o primejdie. – Lat. fugă.