Definiția cu ID-ul 901491:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FRÚNZĂ, frunze, s. f. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, transpirație și asimilație și care este format de obicei dintr-o foaie verde legată de tulpină printr-un pețiol. În mijlocul lor se înălțau plopi rari de luncă, cu trunchiurile vinete și cu frunzele argintate, tremurătoare în lumină. SADOVEANU, O. IV 77. De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. COȘBUC, P. I 90. Amară-i frunza de nuc, Mai amar doru ce-l duc; Amară-i frunza de fag, Mai amar doru ce-l trag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ (Cu sens colectiv) Cît n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! GÎRLEANU, L. 41. Doar un pic de vînt aburește frunza unui păr și o clatină ușor. PĂUN-PINCIO, P. 110. Că de-i vremea rea sau bună, Vîntu-mi bate, frunza-mi sună. EMINESCU, O. I 123. ◊ (Ca formulă de introducere în poeziile populare) Frunză verde pădureț, Între Olt și-ntre Olteț, Într-un vîrf de pisculeț... TEODORESCU, P. P. 344. Frunză verde ș-un bănuț, Aseară mi-am prins drăguț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. ◊ Loc. adj. Cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba sau cîtă frunză, cîtă iarbă = foarte mult, în cantitate foarte mare, extrem de numeros. Împrejurul Costeștilor e armată cîtă frunză și iarbă, gata să pornească încoace. REBREANU, R. II 230. Au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. Și porni tătărimea Ca frunza și ca iarba. ANT. LIT. POP. I 551. ◊ Expr. (Familiar) A umbla (de) frunza frăsinelului v. frăsinel. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a nu avea nici o ocupație serioasă, a-și pierde vremea fără treabă, a nu lucra nimic, a trîndăvi.