FRUNTE, frunți, s. f. 1. (La oameni) Partea de sus a feței, cuprinsă între sprîncene și păr și mărginită lateral de tîmple; (la animale) partea dinainte a capului imediat deasupra ochilor. 2. (La oameni, luîndu-se partea drept întreg) Cap; față, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă la un lucru, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă, primul (dintre alții). ◊ Loc. adj. De frunte = care ocupă locul întîi, care este de primul rang. ◊ Loc. adv. În frunte sau (loc. prep.) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau de ceva); fig. în locul întii, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. – Lat. frons, -ntis.