FRUMUSEȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. Frumusețile naturii (NEGRUZZI). ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. « de » capătă valoarea superlativului foarte frumos ) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. Una din frumusețile orașului. [Var.: frumsețe s. f.] – Din frumos³ + suf. -ețe.