FRIGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.), p. ext. a prăji în tigaie. 2. Tranz. (Despre foc, soare sau un obiect care radiază căldura mare) A provoca cuiva senzației de arsură, a face arsuri. ♦ (Despre alți agenți decît căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea produsă de o arsură). Un vînt aspru, care frigea obrazurile (SADOVEANU). ♦ (Despre oameni) A atinge ceva sau pe cineva cu un corp fierbinte, provocînd arsură; a arde. ♦ Expr. A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige inima (cuiva) = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare. ♦ Refl. A suferi o durere vie la atingerea cu focul sau cu un obiect fierbinte. 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogorî. 4. Refl. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămîne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.