FRICĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adîncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj. ♦ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ♦ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temîndu-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, de loc, o dată cu capul. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întîmple persoanei respective ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sîn) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teama. A ști de frica cuiva = a asculta de cineva, fiindu-i frică de el. – Comp. v. gr. phrike.