formant, denumire dată de L. Hermann în 1890 unei secțiuni de frecvență* din structura sunetului*, care se pune în evidență independent de tonul fundamental (v. armonice, sunete), influențând timbrul* sunetului respectiv. F. au fost folosiți de Helmhotz și Stumpf în studierea spectrului vocalelor. S-a constatat că timbrul*, caracterul sunetelor emise de un instrument muzical sau de voce (1) este stabilit de către maxima a două regiuni corespunzătoare celor doi f. de bază ai sunetelor, care împreună dau un raport puternic de frecvență. Dacă se filtrează un f. al unui sunet, acest sunet își schimbă caracteristica timbrală, nemaiputându-i-se recunoaște originea instrumentală (vocală). Aceste sunete ale f. amputați sunt folosite în muzica electronică*.