fonetic, ~ă [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr phonétique] 1 sf Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat Si: (înv) fonologie (2). 2 sf (Îs) ~ generală Ramură a foneticii (1) care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. 3 sf (Îs) ~ descriptivă (sau statică) Ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. 4 sf (Îs) ~ istorică (sau evolutivă) Ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. 5 sf (Îs) ~ experimentală (sau instrumentală) Ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. 6 sf (Îs) ~ sintactică Studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. 7 sf (Îs) ~ funcțională Fonologie (1). 8 a Relativ la sunetele unei limbi. 9 a Care ține de fonetică (1). 10 a Relativ la fonetică (1). 11 a (Îs) Ortografie ~ă Ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță.