foaș, s.n. – Viscol, zăpadă viscolită, troiene: „Și-apoi tra’, măi ceteraș, / De-ai fi murit de foaș, / Astă iarnă-n Durgălaș” (Bilțiu, 2006: 98); „...Veneau vânturi de cele mari, foașuri, de nu știa de unde vin” (Bilțiu, 1999: Sarasău); „Prin preluca cu buhași / Unde-i vânt, unde-i foaș” (Lenghel, 1985: 212-214). Atestat cu același sens și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). ♦ (onom.) Foaș, Foiaș, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din magh. huvás „suflare” (MDA).