FLĂMÎNZARE, mai adesea pl. FLĂMÎNZĂRI sf. 🐕 Partea pîntecelui animalelor (în spec. boi și cai) între coaste și șold, numită și „deșert”, care formează o adîncătură cu atît mai mare, cu cît animalul e mai rău hrănit: cînd i se vede pîntecele atîrnat în jos, cu flămînzările adînci, corpul e deșirat MAI. [flămînd].