FLEONCĂNI, FLONCĂNI (-ănesc), FLONCĂI (-căiu) vb. tr. și intr. familiar A-i toca mereu gura, a trăncăni: fleoncănii de geaba, n’am putut răzbi la dînsa JIP.; odată dacă te-am ales, tu ești a mea, floncănească lumea ce va vrea ISP.; i se tîmpește mintea, crezînd numai la ce fleoncăie popa JIP. [fleoancă].