fișăraie Cuvîntul apare la Udrescu, în expresia a se ține fișăraie „a umbla, forfota, a se ține în șir unul după altul; a se fofila (eschivîndu-se de la treabă)”; în Lex. reg. I, p. 80 (din Rîmnicu-Vîlcea), fîrșeraie „lucruri mărunte scoase din uz”; se mai adaugă fușer „chiulangiu”, din Lex. reg. II (Banat), apoi a fușări „a face un lucru pe fugă, fără temei” (MCD, p. 173, din Deda, și p. 210, din Someș-Guruslău). Punctul de plecare trebuie căutat în germană, unde găsim pe de o parte Fuschelei „fîțîială”, fuschern, „a zăpăci”, pe de altă parte Pfuscher „lucru de mîntuială¹”. Pfuscher „trișor ”. Se pare că cele două grupuri de cuvinte au fost contopite într-unul singur.