FITOLIT s. n. 1. plantă fosilă. 2. biolit format din opal în țesuturile vegetale, având de obicei forma celulei. (< fr. phytolithe)

FITO- „plantă, vegetațe, vegetație, floră”. ◊ gr. phyton „plantă” > fr. phyto-, germ. id., engl. id., it. fito- > rom. fito-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază materia vegetală vie și funcțiile acesteia; sin. biologie vegetală; ~biotic (v. -biotic), adj., 1. (Despre un animal) Care trăiește ca saprofit în interiorul plantelor. 2. Care se referă la viața plantelor; ~blast (v. -blast), s. n., celulă vegetală aflată în faza inițială a dezvoltării sale; ~cenogeneză (v. ceno-₁, v. -geneză), s. f., studiul schimbărilor lente în compoziția și structura fitocenozelor; ~cenologie (v. ceno-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază asociațiile vegetale; sin. fitosociologie; ~cenotip (v. ceno-₁, v. -tip), s. n., grup de plante care au roluri similare în ierarhia structurală a fitocenozei; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., grupare naturală a plantelor care trăiesc într-un anumit mediu, fiind condiționate de anumiți factori fizici, biologici și geografici; ~cid (v. -cid), adj., s. n., (substanță) care distruge plantele; ~citologie (v. cito-, v. -logie₁), s. f., studiul citologic al plantelor; ~crom (v. -crom), s. m., substanță organică colorată, intrînd în compoziția cromatoforilor algelor; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile plantelor cu mediul ambiant; ~electrogeneză (v. electro-, v. -geneză), s. f., producere a electricității la plante; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu vegetale; ~fenologie (v. feno-, v. -logie₁), s. f., studiul fenologiei plantelor; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre pești) care depune icrele pe plante; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază principalele procese fiziologice din corpul plantelor; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fitogamie; ~gamie (v. -gamie), s. f., fertilizare prin polenizare încrucișată; ~gen (v. -gen₁), adj., de origine vegetală; ~geneză (v. -geneză), s. f., originea, dezvoltarea și evoluția plantelor; ~genic (v. -genic), adj., (despre roci) format din resturi vegetale; ~geogeneză (v. geo-, v. -geneză), s. f., geneză a plantelor în cursul epocilor geologice; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., studiul răspîndirii plantelor pe suprafața terestră; ~geosferă (v. geo-, v. -sferă), s. f., suprafață de pe globul pămîntesc ocupată de plante; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fitografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a plantelor; sin. botanică descriptivă; ~hidrogen (v. hidro-₁, v. -gen₁), adj., (despre soluri) format sub asociații vegetale hidrofile; ~histologie (v. histo-, v. -logie₁), s. f., studiul histologic al vegetalelor; ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., Cu înfățișare de plantă. 2. s. n., Individ dintr-o colonie de plante; ~lit (v. -lit₁), s. n., 1. Plantă fosilă. 2. Cristal mineral prezent în celulele vegetale; ~litologie (v. lito-, v. -logie₁), s. f., ramură a paleontologiei care studiază plantele fosile; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fitologie; ~logie (v. logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor; sin. botanică; ~mer (v. -mer), s. n., 1. Unitate structurală a unui organism vegetal. 2. Internodiu împreună cu frunzele sale; ~morf (v. -morf), adj., care are formă de plantă; sin. fitomorfic; ~morfic (v. -morfic), adj., fitomorf*; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., studiul morfologic al plantelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitate a modificărilor morfologice și structurale provocate plantelor de către paraziți; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Fiziologia plantelor. 2. Studiul legităților constituției interne și ale biologiei plantelor; ~noză (v. -noză), s. f., boală a plantelor; ~organogeneză (v. organo-, v. -geneză), s. f., ontogeneza sau dezvoltarea individuală a plantelor; ~organografie (v. organo-, v. -grafie), s. f., descriere a organelor vegetalelor; ~organologie (v. organo-, v. -logie₁), s. f., studiul sistematic al organelor vegetale; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie₁), s. f., ramură a paleontologiei care reconstituie pe baza resturilor fosile și studiază plantele care au existat în perioadele geologice trecute; ~patogen (v. pato-, v. -gen₁), adj., (despre factori ecologici) care produce o stare de boală organismelor vegetale; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul bolilor plantelor; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplasmă din celulele vegetale; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., boală vegetală produsă de acarieni; ~reobiocenoză (v. reo-, v. bio-, v. -cenoză₁), s. f., asociație vegetală acvatică specifică apelor curgătoare; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., studiul asociațiilor vegetale caracteristice unor anumite regiuni sau biotipuri; ~succivor (v. succi-, v. -vor), adj., care se hrănește cu seva plantelor; ~taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s. f., studiul clasificării plantelor agricole și tehnica culturii lor; ~telmă (v. -telmă), s. f., cantitate mică de apă strînsă în cavitățile plantelor, populate de microbiocenoze speciale; ~terapie (v. -terapie), s. f., 1. Utilizare a plantelor medicinale în scop terapeutic. 2. Disciplină care se ocupă cu metodele de prevenire și de combatere a bolilor și a dăunătorilor plantelor cultivate; ~teratologie (v. terato-, v. -logie₁), s. f., studiul malformațiilor și al monstruozităților vegetale; ~termogeneză (v. termo-, v. -geneză), s. f., transformare a energiei potențiale în energie calorică, la plante; ~tip (v. -tip), s. n., individ al unei specii de plante; ~tomie (v. -tomie), s. f., anatomie vegetală; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre plante) cu nutriție autotrofă; ~trofie (v. -trofie), s. f., nutriția plantelor; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., animale metazoare cu simetrie axială, a căror formă se aseamănă cu aceea a plantelor; sin. zoofite.