fir (fire), s. n. – 1. Produs obținut prin toarcerea unor fibre textile. – 2. Ață. – 3. Fibră, filament. – 4. Păr. – 5. Tulpină. – 6. Capăt. – 7. Fir de aur. – Mr. h’ir, megl. ir. Lat. fῑlum (Pușcariu 617; Candrea-Dens., 598; REW 3306; Philippide, II, 642; DAR), cf. it. filo (sicil. firu), fr. fil, sp. hilo, alb. filj. Der. firicică, s. f. (plantă, Filago germanica); firog, s. n. (Trans., muncă); firos, adj. (fibros); firui, vb. (a toarce; a coase, a broda); firuță, s. f. (plantă, Poa pratensis; iarbă, furaj, nutreț); desfira, vb. (a destrăma); înfira, vb. (a coase, a broda; a înșira, a înșirui); înfiera, vb. (Mold., a crește părul, mai ales mustățile; Bucov., a începe să fiarbă), cuvînt identic cu cel anterior, cu pronunțarea proprie Mold. cf. mira › Mold. miera (după Capidan, Dacor., III, 759 și DAR, direct de la un lat. *infῑlāre); prefira, vb. (a răspîndi, a împrăștia; a înșira); răsfira, vb. (a dezvolta, a desfășura; a întinde, a dispersa), cu var. prin încrucișare cu rășchira.