FINLANDEZĂ s. f. (< fr. finlandais, it. finlandese): limbă ugro-finică vorbită de finlandezi, locuitori ai Finlandei, și cei din diaspora (în Suedia, Norvegia, Federația Rusă). I se mai spune și suomi, după numele unui trib și al locului ocupat de acesta. În secolul al XVI-lea s-au pus bazele limbii literare finlandeze. Aceasta a înlocuit treptat limba suedeză care fusese folosită ca singura limbă de civilizație în Finlanda. F. literară a avut la bază mai întâi dialectele din răsărit (regiunea Turku), apoi, prin secolul al XIX-lea, ea a fost mult influențată de dialectele din apusul țării. În acest secol, a fost consemnată în scris marea epopee finlandeză Kalevala, care circulase oral multe secole. Limba f. prezintă o importanță deosebită pentru studiul limbilor ugro-finice, deoarece a păstrat bine formele vechi din structura fonetică, neîntâlnite la celelalte (fonetismul este dominat de armonia vocalică și de alternanțele consonantice, de deosebirea cantitativă a vocalelor și a consoanelor). Armonia limbii f. seamănă cu aceea a limbii italiene prin bogăția vocalelor și a diftongilor și prin frecvența silabelor deschise.