FINALĂ s. f. (< adj. final, -ă, cf. lat. finalis, fr. final, it. finale): propoziție subordonată cu funcție de complement circumstanțial de scop pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din propoziția regentă (v. circumstanțială). ◊ falsă ~: propoziție care dă impresia că este o subordonată circumstanțială de scop (datorită elementelor introductive), dar care în realitate este o propoziție subordonată opozițională, ca în exemplul „Ne depărtăm în grabă de acest spectacol înfiorător..., pentru ca să dăm peste altul și mai crunt” (V. Alecsandri).