FI, sînt, vb. IV. Intranz. A. Verb predicativ. 1. A exista, a avea ființă. ♦ Expr. (În legătură cu o negație) De cînd sînt (ești etc.). = de cînd mă aflu pe lume, dintotdeauna E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar. . . = treacă-meargă. 2. (În legătură cu o noțiune locală) A se afla, a se găsi. Cine știe pe unde va fi fiind, singur și flămînd (SADOVEANU). ♦ A-și avea obîrșia, a se trage, a deriva, a proveni. De unde ești ? 3. (În locuțiuni temporale) A trai, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Cît ți lumea și pămîntul (CREANGĂ). ♦ (Impers., urmat de determinări temporale, fixînd momentul unei acțiunii) Era. . . într-o seară de ajun de an nou (PAS). (În legătură cu noțiuni de durată, exprimă ideea de scurgere a timpului) E mult de-atunci (COȘBUC). 4. A se îndeplini, a se întîmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost (SADOVEANU). ♦ (Repetat, formează diferite construcții, care exprimă resemnarea în fața evenimentelor sau înfruntarea lor) Ce-o fi, o fi ! ♦ Expr. Fie ! = a) să se facă precum spui, accept; b) admit, aprob, merită, nu e păcat. O fi ! = se poate posibil ! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întîmple, era inevitabil că lucrurile să se petreacă în acest chip. (Fam.) Este ? = nu-i așa ? 5. (În legătură cu noțiuni cantitative) A costa, a prețui, a valora. Cît sînt vinetele ? 6. (În explicații superstițoase, în ghicitori etc.) A însemna, a fi semn că. Ce e cînd și se bate tîmpla. . .? (CARAGIALE). ♦ Expr. A nu fi a bine (sau a bună) = a nu fi semn bun. B. Cu funcțiune copulativă. 1. (Formează, împreună, cu numele predicativ, predicatul) Se vede lucrul că nici tu nu ești de împărat (CREANGĂ). (Expresie de urare) Să-ți fie de bine. ♦ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a ține cu cineva, a fi partenerul cuiva. A fi cu ceva = a avea ceva, a fi înzestrat cu ceva. Dealul e cu spini acum (COȘBUC). 2. (Construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten numai mie (EMINESCU). ♦ Expr. Ce mi-i (ți-i etc.). . . = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o fi (i-o fi etc.) = ajunge, destul. ♦ (Impers.; în legătură cu starea timpului) Nu e vînt (COȘBUC). 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimînd un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Să spunem că mi-a fost greu (DAVIDOGLU). ♦ Expr. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i fi pe plac, a îndrăgi, a iubi. Mi-e (sau ți-e etc.) (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjunctiv) = îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor), îmi bat capul, port grija, sînt interesat. (Reg.) Mi-e (sau ți-e etc.) a mînca = simt (simți etc.) nevoia de a mînca. (Urmat de viitor sau de prezent, cu sens de viitor) Mi-e că. . . (sau să nu. . .) (sau ți-e etc.) = mă tem (te temi etc.) că. . . (sau să nu. . .) 4. (Impers., urmat de un infinitiv sau de un conjunctiv) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Cînd fu a se boteza pruncul (ISPIRESCU). ♦ (Urmat sau precedat de o noțiune temporală) Cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit (COȘBUC). 5. (Impers.; la imperfect, urmat de un conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia, chipul să. . . ♦ A se afla pe punctul de a. . ., a nu mai lipsi mult pînă să. . . ♦ Expr. (Urmat de o propoziție cu verbul la conjunctiv) Era mai (mai) sau aproape, p-aci (p-aci), cît p-aci (sau pe ce), tocmai = puțin lipsea să se întîmple (ceva). 6. (Urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să.. . , a se cuveni. Nici că e de gând (ISPIREȘCU). C. Verb auxiliar. I. (Construit cu un participiu servește la formarea conjugării pasive) Faptele sînt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil formează timpuri compuse ale conjugării active) 1. (Cu viitorul I se formează viitorul anterior) Voi fi terminat de scris. 2. (Cu condiționalul prezent se formează perfectul optativ-condițional) Ca și cum n-ar mai fi fost. 3. (Cu conjunctivul prezent se formează perfectul conjunctivului) Să fi fost de față, s-ar fi lămurit. 4. (Cu infinitivul se formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul în timp scurt. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului se formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflînd mulți în lume ? (DRĂGHICI). III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus (NEGRUZZI). [Forme gramaticale: prez. ind. sînt (fam., îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, fi, i-), sîntem (acc. și: sintem); imperfect eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); conjunctiv să fiu; imperativ pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. *fire (= fieri).