festung sn [At: DENSUSIANU, Ț. H. 143 / Pl: ~uri / E: ger Festung] (Reg) 1 Cetate (1). 2 Fortificație.

festung, festunguri, s.n. – (reg.; înv.; mil.) 1. Cetate întărită, cazemată. 2. Temniță, închisoare: „Cum l-o prins, în lanț l-o pus / Și la festunguri l-o dus” (Țiplea, 1906: 420). – Din germ. Festung „fortăreață, cetate” (Frățilă, 2000: 46; MDA).

festung, -uri, s.n. – (mil.) 1. Cetate întărită, cazemată. 2. Temniță, închisoare: „Cum l-o prins, în lanț l-o pus / Și la festunguri l-o dus” (Țiplea 1906: 420). – Din germ. Festung „fortăreață, cetate”.