Definiția cu ID-ul 675197:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FERDINAND, numele a trei împărați ai Sfântului Imp. Roman de Națiune Germană și regi ai Ungariei și Boemiei, din dinastia Habsburg: 1. F. I, împărat (1556-1564), rege al Ungariei și al Boemiei (din 1526). A purtat, între 1526 și 1538, un îndelungat război cu Ioan Zápolya pentru tronul Ungariei; a întreținut relații cu domnii români Radu de la Afumați, Alexandru Lăpușneanu și, mai ales, cu Despot-Vodă. 2. F. II, împărat (1619-1637), rege al Ungariei (din 1618) și al Boemiei (1619, 1620-1637). Adversar înverșunat al protestanților. Politica sa de asuprire națională a cehilor și ungurilor a provocat răscoala cehilor (1618) și declanșarea Războiului de 30 de Ani (1618-1638). 3. F. III, împărat (1637-1657), rege al Ungariei și al Boemiei (1637). Comandant al armatelor imperiale (din 1634) în timpul Războiului de 30 de Ani; a înfrânt armatele protestanților și suedezilor la Nördlingen (1634).