FECUNDÁȚIE (< fr.) s. f. (BIOL.) Proces de unire a gametului mascul (anterozoid, spermatozoid) cu gametul femel (oosferă, ovul), în urma căruia de formează zigotul. Este urmată de reproducere. La plante, fiind consecutivă polenizării, poate fi (ca și aceasta) directă (autofecundare, autogamă) sau indirectă (f. străină, alogamă). Pentru angiosperme este caracteristică dubla f. Sin. singamie. ◊ F. în vitro = f. realizată în afara organismului matern, în condiții de laborator; experimentată din 1961.