MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre a-i purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt. Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Ineffabilis Deus (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).