fariséu s.m. 1 (la vechii evrei) Membru al unei grupări politico-religioase din Iudeea (apărută în sec. 2 î.Hr.) care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care respecta strict legea lui Moise, punînd un accent exagerat (considerat adesea ipocrit) pe formele exterioare ale ritualului religios; fariseean. ◊ Duminica vameșului (și a fariseului) v. vameș. ◊ compar. Ian taci, mă femeie,... nu mai face și tu atîta vorbă, ca fariseul cel fățarnic (CR.). 2 fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. • pl. -ei. / <sl. veche фарнсєн, фарнсѢн, gr. φαρισαĩος.