farbă, farbe, fărburi, s.f. – (reg.) Culoare, vopsea. Termen specific subdialectului bănățean (Tratat, 1984). ♦ În societatea tradițională maramureșeană, femeile vopseau cergile (și, în general, țesăturile) cu pigmenți / coloranți obținuți din plante. Abia în secolul XX au apărut coloranții sintetici. Culoarea galbenă se obține din coajă de alun, coajă de nuc, păducel, salcie, frunză de urzică, frunze de măr sălbatic, flori de sânzâiene, flori de soc, flori de sunătoare etc. Culoarea neagră se obține din scoarță de nuc, arin roșu, păducel, stejar. Verdele se obține din brândușă, sunătoare, țâța-caprei. Culoarea maro se obține din frunze maronii de ceapă, fructe de trandafir sălbatic. Vișiniu / roșu se obține din fructe de afin, fructe de soc. Se fixează cu oțet de mere sau pere pădurețe sau zer de lapte. Aceeași plantă dă mai multe culori în funcție de tehnica folosită la vopsire sau perioada recoltării (Memoria, 2001: 53-54). – Din germ. Farbe „culoare, vopsea” (Trans., sec. XVII) (Scriban, DER, DLRM, DEX, MDA).