fáĭeș, -ă (ung. fajos, d. faj, soĭ, neam). Mold. Vechĭ. Falnic, măreț: om faĭeș, munțĭ faĭeșĭ. V. faĭdoș.

FAIEȘ adj. (Mold.) 1. De soi ales, nobil. Și atîta era mare acel măr și faieș, cît s-ar fi mirat și împăratul. CRONOGRAF (1760). 2. Arătos, falnic. Cinsteș și faieșu la față. DOSOFTEI, VS. Munții aceia mai nalți decît la noi și mai faieși. DOSOFTEI, VS. Fiind împăratul om de fire întru tot și faieși. N. COSTIN. Vezi și fai. Etimologie: fai + suf. -eș. Cf. chipeș (2), cilibiu, cinsteș (3), ghizdav.