fagocitóză s.f. (biol.) 1 Proprietate a unor celule animale (amibe, fagocite) de a îngloba particule străine, microbi etc. la poarta de intrare a bacteriilor sau după pătrunderea lor în sistemul circulator și de a le distruge, reprezentînd unul dintre mecanismele cele mai eficiente ale imunității nespecifice. 2 Proces de înglobare și de digerare a bacteriilor și a altor particule străine din organism de către fagocite sau alte celule animale. • pl. -e / <fr. phagocytose, engl. phagocytosis; gr. φαγεĩν „a mînca”, κύτος „cavitate; recipient”.