4 definiții pentru factoring

fáctoring s.n. (econ.) Metodă prin care o societate comercială se poate elibera de debitele sale comerciale prin vinderea lor către anumite instituții financiare. ♦ Operațiune prin care forme specializate se angajează să încaseze facturile neîncasate de societățile comerciale contra unui comision. • / engl. factoring.

FÁCTORING/FĂCTĂRIU/ s. n. serviciu complex de natură financiară și contabilă (acordări de credite, încasări, plăți, deconturi etc.) pe care o societate comercială îl face alteia. (< engl., fr. factoring)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FACTORING (cuv. engl.) [fæctəriŋ] subst. Mod de finanțare pe termen scurt (în general, a exporturilor de mărfuri de larg consum), conform căreia o instituție financiară (bancă, grupuri intermediare etc.) se obligă, pe baza unui contract, să preia, în schimbul unui comision (cotă procentuală din valoarea tranzacției), toate creanțele exportatorului, inclusiv riscul neîncasării la termen a creanțelor.

Intrare: factoring
factoring substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular factoring factoringul
plural
genitiv-dativ singular factoring factoringului
plural
vocativ singular
plural