fabrică DA, citînd limbile din care au putea veni fabrică, adaugă la fr. fabrique și lat. fabrica, poate rus. фaбpuкa. Dicționarele următoare (CADE, DLRM), făcînd și aici un pas înapoi, pornesc numai de la franceză, dar cel de-al doilea adaugă și germ. Fabrik. Dar ce facem cu accentul? În Transilvania, Unde există și fabrică (exemple la Ursu), se poate vorbi de origine germană, dar în restul țării nu, și nici de origine franceză, decît dacă socotim că forma franceză a fost „latinizată”. Lucrul acesta s-a petrecut, bineînțeles, cu unele cuvinte, dar e greu de văzut de ce s-ar fi întîmplat cu un termen care de la început a pătruns în limbajul general. Se pune problema de unde a venit prima dată noțiunea. După Ursu, prima atestare e într-o traducere din rusește (1785, rămasă însă în manuscris), iar a doua, din italienește (1795). Trebuie să observăm însă că φάμπριϰα există în neogreacă. Mi se pare neîndoios că în secolul al XVIII-lea cuvîntul a fost cunoscut și la noi, pe vremea cînd limba străină cea mai răspindită era greaca. Mai curios este că Lexiconul de la Buda (citat după Ursu) cunoaște forma favrică, și această mi se pare că nu se poate explica decît prin grecește, dacă o asemenea formă există în greacă; ar fi explicabilă ca un arhaism cu v pentru b?