fârcitură sf vz furcitură

furcitură sf [At: CDDE, nr. 693 / V: fur~ / Pl: ~ri / E: ns cf furcătură, înfurcitură] 1 (Pop) Căpiță de fân mai mare decât cele obișnuite. 2 (Pop) Grămadă mare de fân. 3 (Reg) Colibă la stână unde se adăpostesc de soare și de ploaie cei care mulg oile. 4 (Îrg; îf fârcitură) Bifurcare.

❍FURCITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Trans. PĂC. 🚜 Căpiță mică de fîn, pe care o poate transporta un om luînd de vre-o trei ori cu furca ¶ 2 Olten. CONV. 🌐 Locul de împreunare a două văi sau vălcele.

fârcitúră, s.f. v. furcitură.

fârcitură, s.f. – v. furcitură („căpiță de fân”).

furcitúră, furcituri, (fărcitură, fârcitură), s.f. 1. Căpiță mare de fân: „Nevasta s-o urcat pe fârcitură și Vasile, de jos, îi dădea fânul cu furca, până ce au gătat fârcitura” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 136). 2. Bifurcație; cruce de drum. ■ (top.) Furciturile, munte în Dragomirești; Furcituri, teren între Dealul Jurchii și Arșiță (Moisei), unde brațul drept al Văii Ivășcoaiei se desface, înspre obârșie, în mai multe pâraie (Mihali, 2015: 90). (Nordul Trans., Maram). (Sec. XV). – Cf. furcătură „bifurcare”, înfurcitură (MDA).

furcitură, furcituri, (fărcitură, fârcitură), s.f. – 1. Căpiță mare de fân: „Nevasta s-o urcat pe fârcitură și Vasile, de jos, îi dădea fânul cu furca, până ce au gătat fârcitura” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 136). 2. Bifurcație; cruce de drum. ♦ (top.) Furciturile, munte în Dragomirești (Papahagi, 1925). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Cf. furcătură „bifurcare”, înfurcitură (MDA).

furcitură, -i, s.f. – 1. Căpiță mare de fân. 2. Bifurcație; cruce de drum. (top.) Furciturile, munte în Dragomirești (Papahagi 1925). – Cf. furcătură.