EXPRIMARE s. f. (< exprima < fr. exprimer, lat. exprimere): formulare a unor idei sau sentimente cu ajutorul cuvintelor. ◊ ~ orală: e. prin viu grai, liberă (v. oralitate). ◊ ~ scrisă: e. prin semne grafice (v. scriere). ◊ ~ corectă: e. fără greșeli, conformă cu normele ortoepice, ortografice, de punctuație și gramaticale (v. corectitudine). ◊ ~ coerentă: e. închegată, care presupune o succesiune logică a ideilor; e. conformă cu regulile logicii, rațională (v. și coerență). ◊ ~ laconică: e. scurtă, concentrată, concisă, lapidară (v. și laconism). ◊ ~ clară: e. limpede, deslușită, ușor de înțeles, lămurită. ◊ ~ echivocă: e. neclară, nedeslușită, nelămurită, confuză, ambiguă (v. și echivoc). ◊ ~ prolixă: e. confuză și complicată, lipsită de coerență, (v. și prolixitate). ◊ ~ pleonastică: e. cu pleonasme (v.), cu erori determinate de folosirea alăturată a unor cuvinte sau construcții care au același înțeles sau aproape același înțeles. ◊ ~ literară (îngrijită): e. care corespunde normelor limbii literare actuale; e. aleasă, corectă și nuanțată, distinsă. ◊ ~ neliterară (neîngrijită): e. care nu corespunde normelor limbii literare actuale; e. cu dezacorduri, cu greșeli de pronunțare, ortografice, de punctuație, gramaticale; e. care abuzează de termeni regionali și de argou. ◊ ~ familiară: e. obișnuită într-un mediu intim, simplă, fără pretenții, folosită de persoane cunoscute și apropiate.